Nu aveti flash player!

Fuga de acasă

Data stelară 7 iulie 2010. Cheptăn Jan Luc Pi Gard riporting... Ora 4 dimineaţa. Ma urc în micul meu Entărpraiz şi fug de acasă. De când ningea afară aşteptam evadarea la mare. Îmi place enorm marea. Mă fascinează imensitatea ei, culoarea, mirosul. Ascunde un mister aparte, un ceva greu de descis în cuvinte... Unii numesc treaba asta "vraja mării". Dar să nu mai aud de "vraja mării" pt. că asta e numele unui restaurant unde se ţepuiesc clienţii. Păi da... că în lista de meniu erau nişte preţuri iar pe nota de plată alte cife, desigur umflate. Inutil să vă spun că ospătăriţa s-a uitat strâmb la mine când i-am dat suma fixă 15 lei şi 42 de bani. Noroc că aveam şi fise de un ban. Degeaba s-a marghiolit, a zâmbit mişcându-şi şoldurile provocator... eu tot cât scria pe bon i-am dat 12 lei şi 42 de bani. Când am văzut-o că se încruntă i-am spus: "Mă scuzaţi că nu vă las bacşiş... Văd că vi-l trageţi preventiv, că una scrie în meniu şi alta încasaţi dar e în regulă, sunt obişnuit să fiu furat sistematic aşa că sincer... mi se părea suspect dacă eraţi corecţi. A, şi încă ceva... Ador să vă savurez expresia feţei atunci când nu vă merge...". N-am cuvinte să vă descriu mutra ospătăriţei după ce i-am spus toate astea şi nici mutra mea plină de satisfacţie morbidă. Dar asta a fost o scurtă paranteză, să trecem la vacanţă...

Drumul către mare a fost aproape pustiu. Am întâlnit un singur radar, pe la Focşani, dar era în pauză de cafea. În drum spre Slobozia am luat un poliţist la ocazie. Aşa am mai avut şi eu cu cine schimba o vorbă. Mergea la scârbici omul... Fusese nevoit să se mute la ţară. Soţia lui are serviciu, el serviciu iar copilul nu are cu cine să stea. N-a scos o vorbă de tăierea aia de 25% din salariu. Mi-a povestit însă cum ieşea din serviciu iar şefii lui îl luau de odihnit şi hai la încărcat saci cu nisip că vin inundaţiile. Era mândru de ceea ce face şi o spunea cu demnitate. Punea umărul la ridicarea digurilor şi salvarea localităţilor în timp ce sătenii îşi beau liniştiţi la cârciumă venitul minim garantat, alocaţiile copiilor şi alte ajutoare sociale că doar evenimentele astea trebuiesc sărbătorite cumva. Decât să le taie Bocăciunea 25% din bruma aia de bani munciţi, nu mai bine ar lua ajutoarele de la putorile care stau de pomană ? Oricum ăia-s bani de băutură nu de subzistentă. Fac o paranteză: Îmi spunea odată cineva: "Bă, să mor io, n-am bani nici de ţigări !". Mda... pai dacă avea bani să le dea foc şi să inhaleze fumul... o ducea rău ? Nu cred... Dacă-mi zicea că n-are de pâine de mâncare... ok... dar...

Măi da' ce-mi place autostrada. Păcat că ducem lipsă de aşa ceva. Avem doar două. Una întreagă şi alta încă nu e gata şi nici nu va fi curând. Anul trecut trecera era gratuită. anul ăsta... 10 lei. Şi fază criminală... Imediat ce ajung, văd la Realitatea TV pe Radu Berceanu declarând că, de anul viitor se va plăti pe Autostrada Soarelui. Suma... se va stabili... Bun aşa... Păi eu am plătit de anul ăsta... Sunt cu vaca, la păşunat intensiv... şi jurnaliştii şi ministrul transportului. Nu ştie stânga ce face dreapta. Ce să mă mai mir dacă dintre atâtea minţi luminate nu s-a găsit nimeni care să gândească la o soluţie simplă pentru inundaţiile ce ar fi urmat să se producă în Galaţi... A trebuit un muncitor simplu să se ducă la premier să-i zică de faptul ca ar trebui deschise ecluzele de la canalul Dunărea - Marea Neagră şi, pe principiul vaselor comunicante, o bună parte din viitură va fi preluată de canalul ctitorit de Ceauşescu.
Se merge nebuneşte pe autostradă. Pai eu mergeam cu 130 km pe oră, cât e legal iar pe lângă mine fulgerau gipane, merţane, etc... dar ce mai fulgerau că, la un moment dat, aveam impresia că stau pe loc şi-mi venea să mă dau jos să împing maşina. Am văzut şi distrugeri, furăciuni din componentele autostrăzii şi iar mi s-a făcut dor de Ceauşescu. Ce i-ar mai fi băgat ăsta la puşcărie pe toţi...

Pe la 10.30 am ajuns la Saturn. Este o staţiune mocăcioasă în care întâlneşti mai mult pălmaşi şi foarte puţin tineret. Am ales această staţiune pentru că e cea mai ieftină, doar sunt pălmaş şi eu... nu-mi permit să arunc cu banii, mai ales la vreme de criză. Imediat am şi găsit lier la o vilă. 100 lei pe zi cu toate taxele inluse. De banii ăştia am avut aer condiţionat, frigider, tv, parcare păzită. Recomand sincer vila Argentinia. E vopsita într-un portocaliu-democrat, are curte cu flori, grătare, balansoare, cort, masă cu scaune în grădină, etc... Aproape de vilă ai alimentară, aprozar, autoserviri, automate de cafea, etc...
Este al treilea an în care am ajuns la Saturn.

"E foamea de bani...", anul acesta... vorba tovarăşului Puya de la compartimentul Hip Hop... Faţă de anii trecuţi, staţiunea era aproape goală. Multe spaţii comerciale s-au închis, nu prea mai sunt mijloace de distracţie iar cele care sunt... stau de pomană... Mă refer la tot felul de leagăne, cinema 4D, etc... Plaja e aproape goală iar şezlongurile stau stivuite şi neutilizate...
Piscina de lângă hotel Sirena este pustie. Doar câteva persoane... şi ce aglomerată era anii trecuţi... iar seara... nu mai are luminile aprinse atât sub apă cât şi la suprafaţă... nu mai este feerică... acum e cufundată în beznă... Se face economie... Mă bucur, totuşi că l-am revăzut pe motanul Costică la fel de pufos şi simpatic mereu cu ochii după ceva bun de mâncare...

Fuga în apăăăăăă !!! Da... asta a fost prima mea grijă... să fac o baie în mare... Cerul era noros aşa că nu a mai fost nevoie să mă dau cu maglavais anti-soare... Ţeapă... Soarele arde şi prin nori... Doar câteva secunde a ieşit dintre nori şi, chiar dacă eram în apă până la gât... m-a prins iar seara... am constatat că... m-am cam încins... Sfatul meu... nu ieşiţi la plajă neprotejaţi. În miezul verii, plajă se face cam până pe la ora 10... 10.30... se utilizează loţiune cu factor mare de protecţie... Cel târziul la ora 11.oo fugim de pe plajă şi revenim după ora 17.oo, tot aşa cu loţiune.

Vremea a fost cam... capricioasă. A doua zi a cam plouat dar, printre picături, tot am reuşit să mă murez în apa mării. Apa era foarte caldă. Se putea intra repede fără o acomodare prea insistentă.

Vineri a plouat ca în potopul biblic aşa că am preferat să merg la acvariul din Tulcea, pe la obiectivele turistice din Constanţa, etc... Dacă puteţi, mergeţi la acvariul din Tulcea, e fain tare... E unul dintre cele mai tari din Europa. Mai mult, pe langa acvariu veţi găsi câteva crâmpeie de natură atent reproduse în compartimente distincte. Spre exemplu, te apropii de "pădurea dobrogeană"... Lumina se aprinde treptat iar difuzoarele încep să emită sunetele scoase de păsări şi animale. Spaţiul este amenajat cu vegetaţie, animale şi păsări împăiate... o reproducere cât mai fidelă a unui colţ de natură. Merită văzut.
Peştii sunt o nebunie... parcă sunt proiectaţi pe computer. Au nişte culori incredibile... Mi-au ramas in minte cei albastri... Un albastru de ăla... intens cum sunt feţele de masă în barul iluminat cu neon de quartz... iar înnotătoarele lor sunt galbene, un galben intens ca gălbenuşul ouălor de la bunica făcute de găini nestresate...
Întors de la Tulcea, am poposit prin Constanţa, la cazinou. M-am lăsat pictat de un artist popular care, pe 10 lei, în cea mai mare viteză mi-a executat un portret foarte portretistic care mă portretizează la modul caricatural. Nu-mi dau seama cât de bine semăn cu tipu de pe hârtie dar ochelarii văd că i-au ieşit bine.

A cam plouat în primele zile... dar am fentat norii aşa că am reuşit să mă îmbăiez pe săturate. Apa a fost incredibil de curată şi de caldă iar marea a fost calmă ca în lighean... Abia făcea valuri de vreo două degete. Doar într-o seară s-a agitat mai tare...

Luni a ieşit soarele... Altă viaţă. Plaja s-a aglomerat iar atmosfera a fost super. Salvamarii de la Saturn au fost foarte activi. Au patrulat cu bărcile şi au apostrofat insistent cu fluierul pe fiecare turist care depăşea limita de pericol. Vigilenţă maximă cum nu am mai văzut.

Răsăritul de soare îşi are farmecul său unic. Merită să te trezeşti la 5 dimineaţa şi să-ţi savurezi o cafea pe malul mării. În larg, îţi ţin de urât pescarii. E bine să îi pândeşti şi să cumperi calcan direct de la ei urmând să ţi-l frigi la grătar, altfel e 20-30 de lei porţia la restaurant unde-l primeşti prăjit ieri cu cartofi de alaltăieri... Am păţit-o la Corbu...

Iluzia de la Corbu. Văzusem la Pro sau realitatea, nu mai ştiu... că la Corbu e un loc liniştit, frumos, că se mănâncă peşte buuun. Am ieşit din Mamaia, ca să-i mai dau odată banu' lu' Mazăre când revin, am trecut de Năvodari şi-am luat-o prin pustietate, singur prin oceanul de ţânţari... Am ajuns la restaurantul Cherhana unde mă şi vedeam cu un calcan maaareee aburind în farfurie... S-a cam năruit visul meu... Calcanul era compus din 4 mici piese, cu o impresionantă masă osoasă, nu fusese gătit atunci ci doar încălzit, probabil la microunde. Şi cartofii prăjiţi erau cam în vârstă... Apa plată, în schimb, era suficient de udă... Am dat jos carnea de pe bucăţile de calcan şi am obţinut aşa... cât să umpli o scrumieră de dimensiuni medii... Nu-i foarte grav, doar încerc să mai pierd ceva kilograme... Iată că unii chiar mă ajută... A fost 35 de lei această gustărică... Tot e bine pentru că, anul trecut, la o terasă cam mârlănească din Saturn am primit calcanul fierbinte dar asta a însemnat o oră de aşteptare... o oră în care nişte lăutari nesimţiţi şi-au făcut toate probele de sunet pe nervii mei. Eram atunci plin de nervi dar ospătăresele au justificat că au aşteptat să se dezgheţe... Nu le-am crezut însă, în acest an am văzut că acea terasă nu mai era... probabil au dat faliment iar acest lucru nu mă miră absolut deloc...

Jumate frumos, jumate urât... Cu salubritatea stăm rău... Coşurile de gunoi pline şi revărsate pe plajă sunt ceva obişnuit... Nici pe stradă nu stau lucrurile mai bine. Gospodarii staţiunilor nu au înţeles că, de pe vremea lui Ceauşescu, lucrurile s-au mai schimbat... Pe atunci, oamenii aruncau câte o hârtie, un şerveţel... astăzi aruncă peturi, doze de bere, caserole de mâncare, cutii de pizza adică deşeuri uşoare dar cu volum foarte mare. Aici... sunt două soluţii: ori punem coşuri mai mari ori le golim mai des...
Nici cu înfrumuseţarea staţiunilor nu stăm bine. Relicvele cripto-comuniste strică grav de tot peisajul... Cladiri vechi... foste restaurante, foste hoteluri care, odinioară erau pline de viaţă, zac pustii, degradate, murdare... Nimeni nu le dărâmă, nimeni nu le renovează. Hai că, la capitolul clădiri, e mai dificil... dar chioşcurile vechi şi părăsite, avizierele ruginite şi dărâmate... alea sunt obiecte mici care se pot lua. Sunt absolut deprimante... Dar nu interesează pe nimeni... Timpul trece, leafa merge, iese banu'... la ce să te mai implici ? Şi iar mi se face dor de Ceauşescu...

Maneliştii sunt bine sănătoşi, şi au plămânii la fel de puternici şi pe timp de criză... În fiecare seară, la o anume terasă, urlă ca descreieraţii în microfon: "Se ştie !!!". La ce s-or fi referind oare ? Foarte probabil nu la tabla înmulţirii... În jurul acelei terase mai sunt şi altele... rafinate, cu servire de excepţie, cu produse bune, cu muzică civilizată dar... mârlănia deversează din belşug acoperind totul cu un ocean de grohăituri lamentabile şi zbierăte primitive... Măcar de ar cânta ceva... Dar nu cântă, nu au nici o linie melodică, nimic... Doar chesti de genul. "Am dolari, am biştari, moare femeili dă mine, moare duşmanii mei, sunt jmecher şi mă descurc, de la domnul... fără număr, se ştieeeee !!! Şi pentru fata lui şi pentru familia lui, se ştieeee !" Şi toată lumea, de la toate terasele şi din unităţile de cazare trebuie să suporte până seara târziu răgetele manelarului... Eu nu-l condamn, chiar îl felicit. Este foarte tare această afacere... Să urli banalităţi în microfon şi să te umple lumea de bani... E chiar foarte tare... Fireşte că pe banii ăia nu se plăteşte nici un impozit... Păi da... că onor conducătorii noştri n-au ochi să vadă aceste izvoare nesecate de bani... ei tot la pensiile amărâţilor se uită... aşa... ca să-i mai sărăcească puţin pe oamenii care au construit, cu atâta sudoare, ceea ce noi, tineretul, distrugem cu fruntea senină... Anul trecut se construia o pizzerie faină la etaj, cu bar, cafenea, etc... M-am dus să văd ce este acolo. E frumos tare dar nu se poate sta de zbierătele manelistului de peste drum... Şi era pustiu... Personalul amabil... m-au invitat ospătarii dar eu le-am zis că aş sta de nu m-ar agresa răgetele animalice de peste drum. Erau foarte trişti... Investiţie moartă, bani aruncaţi... S-ar duce lumea şi acolo şi la alte terase dar dacă lumea bună nu suportă grohăiturile la maxim... îşi iau oamenii pizza la pachet şi se refugiază în camere... Eu n-am nimic cu nimeni, să nu fiu înţeles greşit... Fiecare se distrează cum îi place. Ascultaţi fraţilor ce muzică doriţi dar nu băgaţi pe gât şi celorlalţi. Eu dacă eram patron de terasă învecinată, mi-aş fi luat nişte boxe uriaşe şi i-aş fi concurat la volum cu Metalica, Aerosmith, etc... Bă nene... care pe care... Acuma sigur că... maneaua are efect maxim pe paleocortexul iubitorilor genului doar la volum maxim, dacă se poate trecut de pragul fiziologic al durerii. Ok, dar... să-şi facă un loc al lor separat unde nu deranjează pe nimeni.
Aş emigra din această ţară numai datorită mârlaniei de zi cu zi. Nu mă deranjează că se fură ca în codru, nu mă deranjează corupţia şi jaful generalizat pe cât mă deranjează comportamentul necivilizat, agresivitatea, mitocănia. Eram un popor cu mult mai educat acum 20 de ani... Azi... nu-mi recunosc neamul... Să zicem că vrei să ieşi la o terasă cu cineva să stai în linişte... nu poţi frate... Există cel puţin 2-3 tineri care scuipa non-stop şi îşi baga p... adică cei câţiva centimetri de sute de ori... Nu-i interesează că sunt mame cu copii prin apropiere... Au gura plină ochi cu acei câţiva centimetri... În ţările civilizate, cum ai deschis gura şi ai scos asemenea minuni lingvistice, cum te saltă potera... Chiar aşa... Nu prea am văzut poliţişti, jandarmi... Or fi fost plecaţi să umple sacii cu nisip pt. diguri să nu se inunde localităţile din zona de risc. Păi da, că banii pentru diguri s-au furat şi acuma poliţiştii ne lasă de izbelişte, nu ne mai păzesc pt. că-i trimit şefii la cărat saci... Aşa-i la noi... şi cred că... pe puţin 20 de ani o s-o mai ducem aşa...

Fiecare seară mi-am petrecut-o în altă staţiune. În Saturn nu poţi să te plimbi pe acea mică străduţă cu magazine pentru ca rage manelistu' de la terasă de nici baclava nu-ţi mai trebuie... Am fost, pe rând, în Venus, Neptun, Olimp. Frumos... linişte. Sunt mai animate, mai populate aceste staţiuni şi chiar mai frumoase. Eforie Nord şi Sud sunt chiar foarte frumoase, pline de viaţă. Cred că anul viitor... îmi caut pe acolo cazare. Desigur, găseşti şi acolo cocalari dar despre aceştia... vorbim în capitolul următor...

Cocalarul de Eforie este o specie distinctă a faunei carpato-danubiano-pontice... Cel mai captivant exemplar era îmbrăcat în alb-murdar. Adică au fost hainele albe dar s-au murdărit. Pantaloni albi, de firmă... Tricou mulat, de firmă, dar fără mâneci ca să se vadă muşchii şi tatuajele. La ambele mâini avea un fel de manşoane, tot de firmă, aşa pe incheieturi ca să se vadă bine cum loveşte nervos palma stângă cu pumnul drept. Se uita urât la toată lumea şi, clar, avea chef să radă vreo doi pumni cuiva. "Dacă mă 'nervează careva... să-mi bag p... că-i f... una de să-mi bag p..." În jurul lui, vreo 3-4 adolescenţi care îl divinizau. Era icoana vie a idealului maidanez... El era masculul dominant, liderul, şeful iar ei, ciutanii, îi savurau cu disperare fiecare înjurătură, fiecare gest golănesc, visând la ziua în care vor ajunge ca el. Nimeni altcineva nu-l băga în seamă dar el se străduia din răsputeri să atragă atenţia, foarte probabil cu gandul la împerechere... "Mergea de colo-colo iar ciutanii îl urmau cu credinţă aşa cum căţeluşii se iau după prima mână care le întinde o felie de parizer expirat. Figura lui de agrarian eronat genetic se rotea ca un girofar stricat săgetând cu privirea-i bovină fiecare fiecare femelă cu care, crede el, s-ar fi putut împerechea. Ghinion... cam toate erau însoţite, rivalii nu reacţionau la uităturile duşmănoase iar celelalte îl ocoleau ca pe ceva maro în care nu vrei să calci după ora de închidere a chioşcului cu lozuri." L-am studiat îndeaproape. Ador să analizez comportamentul uman... I s-a făcut foame cocalarului aşa că s-a dus la primul chioşc: "Mă ! Bagă în p... mea o şaormă că-mi bag p..." A început să molfăie dizgraţios condimentând fonic atmosfera cu câte o râgâiala ultra-sonoră inspirată parcă din boncăluitul cerbului carpatin, adică tot un fel de bovină. Ciutanii care-l idolatrizau se uitau la el, salivau şi... cam atât... Din acest moment am renunţat la studiile mele despre această faună. Păcat de copiii ăia că şi-au ales un model greşit. Aşa se nasc viitorii puşcăriaşi...

Figurantul de Mamaia este o altă specie distinctă a faunei mioritice... Am întâlnit câteva exemplare din prolifica încrengătură humanoidă. Ambalaţi în maşini scumpe, se fac remarcaţi la trecerile de pietoni claxonând nervos pe cei ce au nemăsurata îndrăzneală de a traversa când circulă ei. La fel de agresivi sunt şi în trafic şi pe stradă, în viaţa de zi cu zi. Au o părere foarte bună despre ei, se consideră superiori şi au falsa impresie că li se cuvine totul pe pământ. Şi iar mi se face dor de Ceauşescu... ce mi i-ar mai trimite el în fabrici şi uzine ori pe ogoare...

Misterul plutitor (atenţie, conţine detalii şocante)

Pentru că marea a fost foarte calmă, au sosit foarte aproape de plajă tot felul de vietăţi acvatice. Mi-am pus ochelarii de scafandru şi am văzut meduze, mici bancuri de peşti, guvizi plus câteva chestii negre care te înţeapă de câte ori au ocazia.
La un moment dat, observ plutind printre oameni, printre copii un obiect lung, gros, maro-gălbui cu puncte galbene. Curios din fire, mă apropii să văd ce vietate o mai fi şi asta... Nu era vietate... era un căcat mare... băi nene... da' mare... iar punctele galbene erau, de fapt, boabe de porumb fiert nedigerate.
Oare cât poate fi un om de nemernic să facă aşa ceva ? Obiectul norocos plutea agale iar lumea îl observa, îl ocolea ca pe ceva normal... Nimeni nu-şi retrăgea copiii din zona afectată... Probabil că, în timp, opera turistului necivilizat s-a descompus intrând în ciclul elementelor. Am privit îndelung şi mi-am zis... Asta numim simbioză...

Vremea despărţirii... Mda... ce repede trece tot ce-i frumos... Joi, 15 iulie 2010 am mai gustat apa mării vreo două ore după care... hai acasă. Drum greu, ploi, vijelii, radare, blocaje, aglomeraţie. Dar am înveselit atmosfera pe la semafoare unde, profitând că nu mă cunoaşte nimeni, mi-am folosit vuvuzela în care am învăţat să suflu ca la "mondiale"...