Iubesc
mocăciunile. Ador mocăciunile din adâncul ființei mele. Cine nu
iubește mocăciunile ? Sincer... Arătați-mi pe cineva care nu vrea
nimic moaca... Îl mănânc eu cu blugi cu tot. Eu
n-am prea avut lipici la mocăciuni. Când eram kinder cu surprize,
mai câștigam la loz în plic așa... de-un suc, o prăjitură, un film
cu împușcături la cinematograf...
Mocăciunile
sunt o chestiune preponderent iluzorie. Viața m-a învățat că, pe
acest pământ nimeni nu-ți dă nimic de pomană. Tot ce primești gratuit
ori promoțional ascunde ceva. Un interes, o manipulare, o iluzie
ca să te determine să faci ori să dai ceva. Nimic nu se pierde,
nimic nu se câștigă, totul se transformă. Singura mocăciune plauzibilă
ar fi un câștig imens la loterie, dar și aici există o multitudine
de aspecte, unul mai aspectuos decât altul. O mocăciune mare va
fi plătită sub alte forme chiar și de către urmași. Nu este misticism,
e știință pură - nu intru în detalii pt. că filosofia e luuungăăăă...
Vă las pe dvs. să analizați în profunzime. Chiar
dacă mocăciunile sunt o iluzie, îmi plac pentru că, atunci când
apar sunt așa... ca niște mici bucurii care mai condimentează,
câte puțin, ziua în curs. Mă distrează să ciupesc o cafea moaca
la sampling prin marile centre comerciale, mă amuză să ciupesc
câteva cubulețe de parizer demo asezonate cu o linguriță de iaurt
demo (ăla cu bifidus), două rafturi mai la vale. Mici amuzamente
care pigmentează cenușiul zilei...
Data
terestra 24 aprilie 2009 - Cheptăn Jan Luc Pi Gard riporting...
Este o dimineata insorita, cu norisori dezlanati (bla, bla, bla...). Pe
crengile proaspăt înfrunzite, îmi cântă cucu' a pagubă. Ca să
nu-mi cânte zadarnic, mă decid să arunc cu bani... fără număr,
fără număr.
Și pentru că sunt un constiincios cetatean contribuabil, mă decid
să arunc, nu ca manelarii la lăutari ci cu folos la una din instituțiile
publice "îndrăgide": Casa Județeană de (ne)Sănătate. Am pus la
tescherea vreo 12 "bulioane" (să trăiască să mai dăruiască) și
m-am dus să-i dau... Cu inima plină... De nervi... Nu înțeleg
la ce-i dau însă asta e o altă poveste, știți dvs... Drumul
spre Bacău a fost o poezie... Pădurea de pe Măgura este absolut
superbă atât primăvara cât și toamna. Cu sufletul plin de versuri
și cu portofelul golit, ies de la Casa de neSănătate și mă duc
să văd ce mai e nou la Metro, la Real, etc... Să văd doar, că
de cumpărat nu mai am cu ce... Aproape de centrele
comerciale mă depășesc în goana mare polițiști, pompieri, ambulanțieri...
Sirene, girofaruri, tărăboi mare... În giratoriul
de la Real văd o betonieră călare pe un Logan. Șoferul acesteia
a intrat cam tare în giratoriu, a virat cam strâns, cam cu viteză
și s-a răsturnat peste un Logan
turtind-ul chiar pe locul șoferului. Îngerul păzitor al șoferului
a intervenit nesperat de rapid dându-i acestuia inspirația divină
de a-și decupla centura și a lăsa scaunul pe spate. L-au scos
oamenii prin lunetă teafăr, doar puțin speriat. O fracține de
secundă... și doamna aia cu coasa l-ar fi luat dintre noi. În
mod sigur a făcut o cumetrie pt. că s-a născut a doua oară. Văd
așadar accident. Reînvie microbu' jurnalistic. Oricât ai sta
la perfuzii... nu te poți
trata de
bacilul ăsta, mereu faci câte o recădere... Am parcat rapid undeva,
regulamentar
desigur, și-am început să fac poze cu telefonul. Având internet
pe mobil, le-am și expediat la Realitatea TV - martorocular@realitatea.net.
În câteva minute m-au și sunat de la TV. Le-am spus povestea
și asta a fost. 1
mai 2009. Sună telefonul: "Felicitări, ați câștigat telefonul
mobil de la Martor Ocular, sunteți câștigătorul lunii aprilie".
Nokia
6300 a sosit in primele zile din iunie. I-am înfipt o cartelă Uoringi...
ca să fiu mai ușor de găsit. Nu-mi trebuia musai dar... la gandul
că-i moaca... De
unde nu te aștepți, de acolo sare iepurele. Nu m-am gândit vreo
secundă că am să câștig ceva, pur și simplu nu m-am putut abține...
E greu să te abții de la ce îți place. Țin minte, acum vreo...
5-6 ani veneam de la maică-mea. Îmi dăduse, într-o crăticioară
niște
fasole
cu
costiță.
Pe lângă
mine, treceau
pompierii la intervenție. Am rupt-o la fugă, cu fasolea după
mine... Era aproape incendiul. Aruncase cineva o țigară peste
niște deșeuri de hârtie de pe casa scării.
Mă
gândeam așa... Dacă aș câștiga maine potul cel mare... N-aș putea
să mă las de muncă definitiv. Aș renunța la mici chestii la care
muncesc mult pe bani puțini, de exemplu la proiectarea de site-uri.
Un site se face greu, cu muncă multă, cu migală, însă beneficiarul
crede că din două butoane apăsate e gata. Și oricum ai da-o...
nu înțelege că munca se plătește. De filmări nu m-aș putea lăsa.
Se mai lasă alcoolicii de băut, se mai lasă toxicomanii de droguri,
dar eu, nici modificat genetic, nu mă pot lăsa de filmat... Probabil
că, dacă aș câștiga la loterie, mi-aș face televiziune. Aș pune
pe cineva director iar eu aș lucra cot la cot cu pălmașii. Nu cred
că m-aș apuca de căutat Elodii, picanterii, etc... Aș face o televitiune
locală care să scoată la iveală tot ce e mai frumos din oameni.
