Cum poti sustine sau distruge calitatea filmarilor.

In pagina dedicata filmarilor ati gasit o gramada de date tehnice, sfaturi, prcizari, oferte, preturi, etc. Toate acestea sunt prezentate oarecum "oficial" sau cu un ton, sa-i zicem cam... "rece". Fiind intr-o pagina de tip blog, aici voi vorbi asa... ca de la om la om. Voi spune multe lucruri, din experienta mea, a altora. Voi spune ce mi se intampla mie, ce vi se intampla dumneavoastra ci ce ar fi de dorit sa ni se intample atat mie cat si dumneavoastra pentru ca totul sa fie bine. Poate ca unele lucruri or sa deranjeze putin ina acestea fac parte dintr-o analiza aprofundata a fenomentelor intalnite.

Unii stiu altii nu...

Vedem adesea nunti filmate, clipuri realizate unele mai bine, altele mai putin. Pentru cine nu este familiarizat cu acest domeniu de activitate, este firesc sa nu cunoasca tehnicile care stau in spatele unei filmari reusite. Chestii de genul: "temperatura de culoare", "sharf", "saritura peste ax", "panoramare", "transofcare" si multe altele sunt notiuni straine pe care nu le vor constientiza vreodata privindu-si nunta filmata. Respectarea sau nerespectarea acestor notiuni se va concretiza pentru ei intr-un "imi place" sau "nu-mi place". In absenta cunostintelor de specialitate, clientii recurg adesea la chestiuni mult mai simple ce se vor regasi in intrebari de genul: "Cat costa ora ?", "La cate ore ne intelegem ?". "Cate efecte imi bagi de banii astia?". Acestea sunt intrebari menite sa ucida calitatea, sa va prejudicieze.

Fac o paranteza ca sa... Multumesc "stranierilor" !

"Mie sa-mi faci doua casete, nu una ca la calici sa rada satul de mine", "Sa tragi tot !", cam asa sunau solicitarile pana prin anii 2003-2004 (nici eu nu mai stiu exact). Caseta VHS adica cea clasica pe care o introduceam in aparatul video avea 3 ore dar se gaseau de cumparat si casete de 4 ore asa ca unitatea de masura a filmarii era caseta. Degeaba incercam eu sa-i spun omului ca nu e bine sa filmezi in nestire si fara rost, clientul avea un singur tel, o singura dorinta: doua casete. Nu conta ce era pe ele bun sau rau, interesant sau neinteresant, important era sa fie doua. Asa se face ca a uita Dumnezeu rezemat de-un perete cu camera pe umar privind resemnat la cronometrul camerei asteptand umplerea celor doua casete. Aveam asa... un sentiment de neimplinire, un soi de frustrare amestecata cu revolta fata de mine insumi. De ce nu reuseam sa conving ? Unde greseam ? Ce si cum ar fi trebuit sa spun ? Mediocritatea in care eram fortat sa baltesc ma intrista tot mai mult. In mintea mea isi facea loc ideea otravita ca imi voi petrece tot restul vietii "burdujind" casete la norma, cate doua, cate doua...
Raza de soare care mi-a luminat existenta a venit de peste hotare in momentul in care romanii plecati la munca prin Italia, Spania, Anglia, etc... (stranierii cum li se mai spune) au inceput sa revina pe meleagurile natale. Acolo, printre straini au mai vazut si altceva. Au vazut nunti filmate altfel, au vazut clipuri, montaje deosebite, generice. Au inteles atunci ca o filmare de calitate consta in mult mai mult decat burdujirea cat mai multor casete cu oameni care danseaza la nesfarsit.
- Auzi, am vazut "dincolo" niste chestii destepte, am adus un DVD de la cineva, ai putea sa-mi faci cam in genul asta ? - Parc-am intinerit cu vreo 20 de ani cand am auzit una ca asta. De cand visam sa imi ceara cineva asa ceva... I-am oferit omului raspunsurile necesare, am discutat, am planuit. Rezultatul a fost chiar si peste asteptarile mele. Acela a fost momentul in care am inceput cu adevarat ascensiunea in "zona" filmarilor tip "videoteca personala".
Le multumesc inca odata tuturor acelora care au decis sa-mi ceara mai mult decat se obisnuia si sper ca, pe viitor, sa fie tot mai multi aceia care imi vor cere "chestii rafinate". Pretentiile si exigenta clientului sunt factorii care asigura un progres real in orice domeniu.
Scriu aceste randuri in octombrie 2009 cu speranta vie ca, in anul 2010, voi reusi sa pun cruce pe notiunea "filmari la norma". Destul de putin dar inca mi se mai cere cantitate inainte de calitate. Eu sunt gata sa pasesc din nou inca o treapta. Am investit, m-am dotat cu aparate, softuri. In plus, invat, invat si iarasi invat pentru ca... nu-i asa ? "Ai carte, ai parte". Un singur lucru imi mai trebuie: dumneavoastra. Imi trebuiti dumneavoastra, viitorii clienti care-mi veti cere ceva nou, ceva ce putini au sau urmeaza sa aiba. Rasfoiti internetul, cautati cele mai de varf realizari ale profesionistilor din marile orase, in special Bucuresti, si aratati-mi: "Cam asa as vrea sa iasa", si va asigur ca se poate si mai bine.

Barierele mentale si originea lor.

Revin la ideile inchegate in primul paragraf pentru a le dezvolta. In constiinta colectiva sau individuala au ramas cateva idei, conceptii, stereotipii mai mult sau mai putin inradacinate. Vor disparea, desigur, dar asta va mai dura ceva timp. Ei, aici as vrea sa intervin in incercarea de a scurta acest timp.

Cele 3 ore. Fara sa-si dea seama, multi clienti se asteapta sa primeasca in medie 3 ore de material filmat. Daca intrebi de ce, primesti un raspuns de genul: "Pai asa se face, 3 ore". Cine a stabilit asta ? Unde scrie ? De ce 3 si nu 2 su 4 sau 1 sau 5 ? Epoca VHS-ului nu a apus inca definitiv. In amintirea batranei casete video, oamenii au ramas cu ideea ca o nunta filmata trebuie sa aiba 3 ore. Cele 3 ore s-au nascut odata cu caseta si ar fi trebuit sa moara odata cu ea.
Era o vreme cand relatia dintre miri si cameraman consta intr-un targ reciproc avantajos: cameramanul era multumit cu cati bani primea, mirii erau multumiti ca, de banii astia au filmare multa. Lucrurile trebuie sa se schimbe, desigur tot la modul reciproc avantajos dar punand pe primul loc calitatea nu cantitatea.

Cu cat dai ora ? Aceasta este o intrebare care nu-si mai are rostul pentru ca automat genereaza comparatia la pret cu alti prestatori. Acolo unde se vad cartofi, este desigur o intrebare buna pentru ca, desi exista si aici categorii de calitate, cartoful este cartof si e normal sa vad cat costa la taraba din fata ori la cea din spate, mijloc...
Acolo unde vorbim de creativitate, de arta, ora nu mai poate constitui unitate de masura. E ca si cum ai vrea sa cumperi un tablou de mare valoare si ati intreba cat costa centimetrul patrat de pictura. Pai costa... panza e panza, vopseaua-i vopsea dar... centimetrul ala patrat... una e sa-l picteze Luchian, Grigorescu si alta e sa-l picteze un amator care face la norma bufnite si apusuri de soare pe care le cumparati din piata dintre tarabele cu zarzavaturi in zi de targ.
Bun, insistati inca sa stiti cat costa ora ? Haideti sa vedem ce inseamna ora aceea: Se poate oferi clientului o ora de material pe care ai realizat-o tinand camera indreptata spre cei ce danseaza. Ora se umple repede si fara efort. Cu totul alta este situatia in care ora aceea e compusa dintr-o succesiune de cadre atent construite si inspirat asamblate. O ora de aia se filmeaza pe bucati in cateva ore si se monteaza in una sau doua zile daca nu mai mult, si-apoi o ora filmata cu o camera de vreo 800 de lei arata intr-un fel pe cand cea filmata cu o camera de 15.000 de lei arata radical diferit. Si mai e ceva ora aia se poate filma cu camera in mana ori cursiv si stabil de pe trepied ori stadycam - echipamente costisitoare pe care nu oricine stie sa le utilizeze. Si acea ora... una e sa fie filmata de un amator care abia a descoperit butonul rosu si zoom-ul si alta e sa fie filmata de cineva cu experienta, pregatire, carti citite, traininguri. Cartile costa bani, profesorii la fel ca sa nu mai vorbim de timpul alocat studiului. Iata de ce cozonacul a fost este si va fi mai scump decat painea.
O ultima zicere: mi-a venit la montaj o filmare de nunta prin iulie-august 2009. Printre multe "bucurii" am descoperit in materialul brut filmat integral drumul Onesti - Bacau (s-a mers dupa nasi). Nu coloana de masini, nu individualizare, nimic... Doar copaci clatinati cu asfalt, timp de o ora, si asta cu soarele in fata si parbrizul murdar. Ca "sa nu mor prost" l-am intrebat pe autor de ce a facut asta. Raspunsul a venit sec: "Pai la ce sa tin camera inchisa ? I-am tras drumu' ca sa tina minte cum a fost drumu' si-am mai scos si eu o ora deci ciubuc 100 de lei." Ati inteles, sper, care sunt "beneficiile" platitului la ora. Ma gandeam asa... daca ora de copaci intunecati si clatinati cu asfalt, la fel de intunecat, costa 100 de lei... Ora mea de imagine impecabila, montata, procesata, cat ar trebui sa coste ?

Dom'le da' de ce nu filmezi ? Te-am adus aici ca sa stai ? La ce te platesc ? Acestea sunt cele mai triste lucruri pe care se intampla sa le aud. Cam in 90% din cazuri inrebarea vine de la "priceputii de serviciu" - genul de oameni care au senzatia ca stiu ei mai bine ce si cum, de regula rude apropiate care isi spun "ma ocup eu ca astia (adica mirii) tineri, nu stiu", mi-l strunesc eu pe ala cu filmatu'. Fain e ca intrebarile astea vin in momentul in care nu se intampla nimic, sala e goala pt. ca invitatii urmeaza sa vina. Fireste ca intreb: domnule, dar ce ai vrea sa-ti filmez ? Pereti cu muzica ? Mese goale ? Adesea nu am cu cine discuta pt. ca in 2-3 minute nu poti invata un ignorant ceea ce se invata in ani de zile. "Pai dom'le da' lumea comenteaza ca nu te prea vede la treaba". Fals.
Rostul unui cameraman bun e sa realizeze filmari de calitate inregistrand momentele esentiale de actiune alaturi, desigur, de elementele descriptive ale ambiantei in care se desfasoara actiunea. Cameramanul nu este un balerin care trebuie sa baleteze cu beculetul rosu aprins cu sau fara rost numai asa sa se simta careva "bagat in seama". Nu m-a interesat niciodata perierea invitatilor. Cine doreste astfel de servicii gen "bagat in seama" este recomandat sa recurga la urmatorul compromis. Sa ma angajeze pe mine pe latura artistica si de creatie si sa mai angajeze un cameraman cu o camera mai ieftina care sa baleteze non-stop cu beculetele aprinse spre bucuria celor ce ajung la extaz (era sa spun o prostie) atunci cand vad un obiectiv cu beculet rosu indreptat spre ei.
In plus, rolul invitatilor este acela de a se distra, de a dansa, de a consuma produse alimentare si bauturi (alcoolice sau nu), de a adresa urari, daruri, etc... nicidecum de a pazi cameramanul daca lucreaza sau nu.
Daca intrebarea "La ce te platesc ?" inca mai persista, haideti sa vedem impreuna ce intra in pretul unei lucrari:
- Cota de amortizare a camerei de luat vederi, a accesoriilor si a echipamentelor necesare procesarii. Obiectele astea au o durata medie de utilizare de vreo 5 ani. "Jucariile astea" au costat cam 25.000 lei, suma pe care o impartim la 5 ani si rezulta 5.000 lei pe an, mai impartim odata la 12 luni si rezulta 416 hai 450 lei cu fluctuatii de curs valutar eventual ceva dobanzi bancare. Mai pe romaneste fie ca e post ori e sezon, fie ca am sau nu de lucru, lunar trebuie sa scot 450 lei pt. a recupera banii investiti in aparatura.
- La asta se adauga materialele consumabile: casetele video pe care eu nu le refolosesc, la mine caseta se desigileaza se utilizeaza si se ofera beneficiarului. La o nunta, "mananc" casete de vreo 50 de lei.
- Urmeaza, in ordine, DVD-urile, copertile, cerneala necesara imprimarii lor (costa vreo 300 lei perechea de cartuse la imprimanta si una-doua se termina).
- Mai punem energie electrica necesara in cele 4-5 zile de procesari. Mai topesc, anual, si ceva acumulatori de minim 1.000 de lei.
- Mai punem service si intretinere a echipamentelor la Bucuresti. Revizia tehnica este costisitoare, in firmele de profil la care mai punem si dus-intors de la Bucuresti.
- Ce-ar mai fi ? Timpul pierdut: o zi si-o noapte in care iti distrugi sanatatea inhaland aer inchis, fum de tigara, exces de decibeli de la muzica si unele atitudini "elegante" gen: "Baaaaa ! Baaaaa cameranu', filmeaza-ma ba acuma, da' acuma vreau ca-mi bag..." - Asta era cea mai soft dar mai am si altele, ma opresc insa aici. Si daca tot vorbeam de o zi si-o noapte, ei bine astea sunt in week-end, preponderent sambata, mai rar duminica adica exact atunci cand lumea e libera. Faptul ca sunt mereu ocupat in week-end are un impact negativ asupra vietii sociale si asta nu se poate cuantifica in bani.

ATENTIE ! Urmatoarele paragrafe este posibil sa deranjeze ori chiar sa supere pe unii colegi din bransa. Am preferat termenul colegi in locul celui de concurenti.
Dragi colegi, va respect si va pretuiesc si, prin urmare, va adresez rugamintea de a nu va supara in cazul in care va regasiti in una din situatiile de mai jos. Mancam cu totii o paine, avem stiluri diferite de lucru, nu scrie nicaieri ca al meu este cel corect ori ca altele sunt gresite. Expun, pur si simplu, opinii personale menite sa-mi reflecte stilul de lucru. Stilul meu e unul mai riguros, nu place la toti. De aceea e mai bine sa fie mai multe stiluri de lucru ca sa aiba lumea de unde alege.
Sigur ca, cele scrise mai jos, au la baza si unele spuse ale unor colegi mai "colegiali" asa... care si-au format un obicei in a spune lucruri mai mult sau mai putin simpatice, imi amintesc aici doar cateva: "Nu va duceti la Stefanescu, ala e scump ori nu filmeaza permanent, nu e asa de profesionist pe cat se crede, nu are aparate bune, etc." Unii imi suna insistent clientii cerandu-le sa renunte pt. ca dau ei mai ieftin. Au renuntat vreo doi dar au venit la mine cu materialul brut la reparat... in fine. Atitudinea mea fata de clienti e urmatoarea: dragi clienti, eu nu va spun "nu filma cu x sau cu y", eu va spun "cereti oferte si materiale demonstrative la toti si alegeti ce va place". Eu nu dau telefoane, nu ma bag in sufletul nimanui. Cine vrea sa lucreze cu mine bine cine nu.. poate pe viitor.
Acestea fiind zis, ia sa vedem...

Ce se filmeaza si ce nu ?

Pentru cei ce nu au reusit inca sa priceapa de ce un cameraman se intampla sa stea cu camera inchisa, voi dezvolta subiectul facand o paralela intre ce este necesar sa se filmeze si ce nu.
Stim deja ca o camera video nu este o pompa la care trebuie sa pompezi pentru ca, vezi Doamne, nu pompezi... nu curge. Acesta este un principiu dupa care poti recunoaste un cameraman profesionist dar despre asta vom vorbi mai jos.

Cum deosebim un cameraman profesionist de unul amator ?

Criteriile expuse mai jos nu constituie puncte fundamentale de referinta. A filma este o arta iar viziunea artistica apartine fiecaruia. Daca ceri unui anumit numar de pictori sa picteze... sa zicem... un copac... veti observa ca in picturile lor nu veti gasi doua reprezentari identice, fiecare pictor avand viziunea lui desi vorbim despre acelas copac. Exista totusi "simptome" care ne pot incuraja ori ne pot ridica unele semne de intrebare.
Inainte sa incep enumerarea a ce se face si ce imi face placere sa-mi amintesc de cele doua intrebari fundamentale care guverneaza televiziunea BBC, intrebari ce au devenit un adevarat sistem de referinta pentru profesionistii filmarilor: Why ? & So what ? (scuzati engleza). In traducere inseamna "De ce ?" & "Si ce-i cu asta ?". Aceste intrebari si le adreseaza orice operator de imagine, de ficare data cand intreprinde o anumita actiune.
Intrebarea "De ce ?" exemplu: filmez un grup de oameni care stau si se uita in gol asteptand plecarea spre biserica. Imi adresez intrebarea "de ce". Daca stiu meserie imi raspund: pentru a ilustra prezenta lor. Pentru asta insa e necesar un cadru de pana in 10 secunde. Daca tin camera pe ei timp de 5-10 minute iar ma intreb "de ce" si imi raspund: Ca sa se simta bine ca-i filmez, sa se simta bagati in seama. Gresit: rolul meu nu este sa perii pe cineva ci sa realizez un film profesional. Beneficiarii nu sunt ei, cei care stau si se uita, ci tinerii casatoriti care se vor plictisi privind 5 - 10 minute cum... nu se intampla nimic. Daca se supara careva ca nu l-am bagat in seama, pierderi colaterale, in doua zile uita pe cand filmul facut de mine le ramane tinerilor casatoriti o viata iar acesta poate fi un prods reusit sau un nefericit rateu. Sau pot sa-mi raspund altfel: ca sa umplu casetele si sa realizez numarul de ore negociat si sa-mi iasa banu'. Cu alte cuvinte, nu-mi pasa de miri ci doar de portofelul meu. Corect este sa-mi pese de ambele componente (miri si propriul portofel) pastrandu-le in echilibru si armonie.
Intrebarea "Si ce daca ?" exemplu: Ma dau de ceasu mortii sa fiu vazut cat sunt de activ, cum transpir eu pentru banii pe care-i primesc; plusez si fac pe cascadorul filmand din mersul masinii iesit pe geam afara, riscand o amenda sau chiar propria viata apoi fac miscari spectaculoase menite sa impresioneze pe cei din jur. Imi pun intrebarea: "Si ce daca ?". Buna intrebare, ce daca am facut toate astea ? Am impresionat si atat. Rezultatul, care ar trebui sa se concretizeze in filmarea finala, este mult sub asteptari.
Exemplele ar putea continua, va las pe dumneavoastra la un exercitiu de imaginatie si revin concret la ce se face si ce nu.